Pentru justitia din Romania, decizia Tribunalului Comercial Cluj, de a declara o persoana fizica in faliment, este o premiera. Hotararea data de Flaviu Motu, judecatorul de la Tribunalul Comercial, nu este inca motivata. „Dispune deschiderea procedurii insolventei in forma simplificata impotriva debitorului Micle Daniel Ionel”, se arata in minuta sentintei. Micle Daniel-Ionel nu mai are dreptul sa isi administreze averea, de la data pronuntarii hotararii, acest drept revenind automat lichidatorului judiciar.
Micle Daniel-Ionel este un dezvoltator imobiliar care, in ciuda faptului ca a incasat de mai multi cetateni avansuri cuprinse intre 15.000 si 20.000 de euro sau chiar pretul integral, de peste 35.000 de euro, pentru apartamentele pe care urma sa le construiasca, acesta nu a finalizat lucrarile la o parte dintre blocurile de locuinte promise. Deoarece toate bunurile imobile ale lui Micle Daniel-Ionel erau in curs de executare silita, cand sapte dintre pagubiti au incercat sa isi recupereze banii in justitie, singura solutie a fost deschiderea procedurii insolventei fata de comerciantul persoana fizica Micle Daniel-Ionel.