Desi Prefab Bucuresti, controlata de omul de afaceri Marian Petre Milut, a vandut anul trecut o cantitate mai mare de BCA decat in perioada 2007 – 2008, afacerile companiei au continut sa scada, iar acest lucru a fost pus in special pe seama discounturilor agresive promovate de societate.
Productia de BCA a firmei a inregistrat un avans de 14% in 2011, cel mai mare volum din istoria companiei, de peste 476.000 de metri cubi, insa preturile practicate de Prefab in 2011 au fost cu pana la 20% mai mici decat in 2010.
Potrivit omului de afaceri Marian Petre Milut, companiile autohtone au un dezavantaj fata de cele de pe plan international, deoarece numai in tara noastra plata TVA la materiile prime se percepe inainte de vanzarea produselor finite.
Printre jucatorii de pe piata de BCA cu care se lupta Prefab, se numara Celco Constanta, Prefabricate Vest, Elpreco Craiova si Macon Deva.